Arhiva editoriale
 Următoarea transmisie LIVE din Biserica Carpati in fiecare Duminica incepand cu ora 10:00 si cu ora 18:00. Hai cu noi in prezenta Domnului!


Versetul zilei:

Editorial:Nu eşti prea mic, nici prea bătrân pentru Hristos

Crezi că ești prea mic, sau poate prea cărunt ca să fii în slujba Marelui Împărat? Biblia e plină de exemple de copii și de bătrâni care L-au slujit pe Dumnezeu cu scumpătate. Nu uita cuvintele Mântuitorului: “Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui”[i] – fără limită de vârstă.
Matei 9:37-38

Ce poți să faci pentru Hristos când ai sub 20 de ani?
- să crezi că Dumnezeu îți poartă de grijă, ca și Isaac când urca împreună cu tatăl său Avraam să aducă jertfa credinței pe muntele Moria[i];
- să nu vorbești urât, să îți respecți părinții și să nu te abați de la poruncile Domnului chiar și atunci când ai impresia că nu te vede nimeni, ca și Iosif în Egipt[ii]; - să ai grijă de frățiorii mai mici și să anunți imediat părinții dacă observi vreun pericol, asemeni Mariei, sora micuțului Moise[iii];
- să mergi la biserică, să fii ascultător și chiar să auzi vocea lui Dumnezeu, ca și Samuel în Cortul Întâlnirii de la Silo[iv];
- să nu te lași înfricat de cei care îl batjocoresc pe Dumnezeu, ci călăuzit de Duhul Domnului, să îi înfrunți, precum David odinioară pe uriașul Goliat[v];
- să te gândești la binele celor din jurul tău și să-i îndrumi spre cineva care îi poate ajuta mai mult să îl descopere pe Dumnezeu, la fel ca și fetița evreică din slujba soției lui Naaman sirianul[vi];
- să te hotărăști să nu te spurci cu lucrurile din lume, ca și Daniel, Hanania, Mișael și Azaria, departe de casă, în robia Babilonului[vii];
- cuvintele Domnului să fie în gura ta și să spui tot ce îți poruncește El, asemeni tânărului prooroc Ieremia[viii];
- să iubești Casa Domnului, să stai lângă cei învățați si să îți dorești să afli cât mai multe lucruri din Scriptură, la fel ca și copilul ISUS în Templul de la Ierusalim[ix];
- să împarți din sandwich-ul tău cu cel flămând de lângă tine, ca și băiețelul care i-a dat lui Isus cele cinci pâini și doi pești, cu care a hrănit o mare mulțime de oameni[x];
- să dai de știre atunci când afli că cineva este amenințat, la fel cum a procedat nepotul lui Pavel ce a zădărnicit planul iudeilor care s-au legat cu jurământ să-l omoare pe mare apostol[xi];
...și lista nu e încheiată, poți să o completezi chiar tu. Ce poți să faci pentru Hristos dacă ai peste 65 de ani?
- să umbli cu Dumnezeu până la sfârșitul vieții, la fel ca și Enoh[xii];
- să asculți de Dumnezeu chiar și atunci când îți cere să faci lucruri nemaiauzite, ca și neprihănitul Noe la 500 de ani[xiii];
- să-L asculți pe Dumnezeu și să ieși din casa idolatră a tatălui tău, să te îndrepți spre Canaanul ceresc, să crezi promisiunile divine, să fii o binecuvântare pentru cei din jurul tău, să mijlocești cu îndârjire pentru rudeniile tale, la fel ca și Avraam, tatăl credincioșilor[xiv];
- întărit de Duhul Sfânt să izbăvești oameni din robia păcatului, precum a scos Moise poporul Israel din Egipt, la 80 de ani[xv];
- să treci de la frământatul cărămizilor acestei lumi la îndeletniciri sfinte, preoțești, ca și Aaron la cei peste 83 de ani ai săi[xvi];
- să continui să te rogi pentru progres spiritual, și să-i înveți pe cei din jur „calea cea bună și cea dreaptă”, cum a făcut și bătrânul Samuel[xvii];
- să fii generos, chiar și când nu ești sigur dacă dărnicia ta ți se va răsplăti, ca și Barzilai Galaaditul la 80 de ani[xviii];
- să îți urmezi obiceiul de a te ruga zilnic de trei ori, ca și Daniel la curtea lui Dariu, indiferent de câți împotrivitori ai avea[xix];
- să fii un sfetnic de nădejde, chiar și pentru cei din funcții înalte, cum a fost preotul Iehoiada pe vremea împăratului Ioas, până la vârsta de 130 de ani[xx];
- să trăiești o viață neprihănită și să păzești fără pată toate poruncile și rânduielile Domnului, ca și Zaharia și Elisaveta, părinții lui Ioan Botezătorul[xxi];
- să fii plin de Duhul Sfânt, să duci o viață sfântă și să fii plin de nădejdea mântuirii precum bătrânul Simeon, pe vremea nașterii Domnului Isus[xxii];
- să slujești lui Dumenzeu cu post și rugăciuni, ca și văduva Ana de la Templu, la 84 de ani[xxiii];
- să fii părtaș la necaz cu frații de credință și cu luare aminte la descoperirile Domnului, asemeni apostolului Ioan în insula Patmos[xxiv];
...și lista nu e încheiată, poți să o completezi chiar tu.
 
Iar ceea ce urmează este valabil pentru toate categoriile de vârstă: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți”[xxv]. Făcând așa vom avea cu siguranță parte de viața veșnică.
 
[i] Genesa 22:1-19
[ii] Genesa 37, 39
[iii] Exod 2:1-10
[iv] 1 Samuel 3:1-21
[v] 1 Samuel 17
[vi] 2 Împărați 5:1-19
[vii] Daniel 1:1-21
[viii] Ieremia 1:4-9
[ix] Luca 2:41-52
[x] Ioan 6:1-13
[xi] Faptele Apostolilor 23:12-22
[xii] Genesa 5:18-24
[xiii] Genesa 6:12-22
[xiv] Genesa 12:1-9, 15:1-21, 18:16-33, 22:1-19
[xv] Exod 7:7, Faptele Apostolilor 7:22-42
[xvi] Exod 28:1, 40:13, Levitic 8:1-36
[xvii] 1 Samuel 12:23
[xviii] 2 Samuel 19:31-39, 1 Împărați 2:7
[xix] Daniel 6:10
[xx] 2 Împărați 12:2
[xxi] Luca 1:6
[xxii] Luca 2:25
[xxiii] Luca 2:36-38
[xxiv] Apocalipsa 1:9-11
[xxv] Marcu 12:30-31, Luca 10:27
Donatii:
Banca: BCR Cluj Napoca, Cont Ron: RO83 RNCB 0106 0266 1102 0001, Cont Eur: RO66 RNCB 0106 0266 1102 0016